Filtrarea biologica si filtrele biologice

[kirucd]

Daca cineva mi-ar fi spus cu 2 ani in urma ca am sa ma apuc sa citesc ceea ce nu mi-a placut
in liceu, in speta chimia, as fi zis ca este o gluma buna Si totusi in ultimii 2 ani am
citit mai mult decat in tot liceul lucrari si lucruri cu si despre chimia apei in acvaristica.

Si chiar si in sisteme de acvacultura


Si m-am gandit ca nu ar fi rau sa impartasesc si altora din ceea ce am citit in ultimul timp.
In acest thread am sa vorbesc despre filtrarea biologica si despre cum ar trebui ales si
dimensionat un filtru biologic. Datele pe care le prezint in continuare sint o compilatie
a ceea ce am citit si nu am pretentia ca sint litera de lege. Cum internetul este plin de
informatii si cum lumea in care traim evolueaza foarte rapid e posibil ca datele pe care
le stiu eu sa fie depasite in anumite cazuri. Daca aveti o alta parere, din experienta sau
din documentare, va rog sa o impartasiti cu noi.


Mai toata lumea cunoaste ciclul azotului, sau cel putin are idee despre ce se vorbeste in
propozitie. Ciclul azotului are doua mari componente: nitrificarea si denitrificarea. Dintre
multele forme sub care nitrogenul (azotul) este prezent in sistemele acvatice cele mai
importante sint amoniacul, nitritii si nitratii. Formele organice de nitrogen (azot) prezente
in sistemele acvatice sint descompuse de bacterii in forme inorganice, principala forma
inorganica fiind amoniacul. Amoniacul este toxic pentru pesti si alte vietati acvatice
chiar si in concentratii mici, de aceea el trebuie eliminat din apa. In apa amoniacul se
prezinta sub doua forme, forma ionizata, NH₄⁺ amoniul, si forma neionizata, NH₃ amoniacul.
Cele doua forme se pot gasi concomitent in apa si raportul dintre ele depinde

in principal de pH-ul apei si de temperatura. Reactia de echilibru este:


NH₄⁺ + OH^- <=> NH₃ + H₂O


Suma celor doua forme, ionizata si neionizata, a amoniacului se numeste Total
Ammonia Nitrogen (TAN).


Dintre cele doua forme, varianta neionizata, NH₃, este mai toxica pentru organismele vii
decat varianta ionizata. Raportul dintre cele doua forme se modifica asa cum am spus

functie de pH-ul si temperatura apei, cresterea pH-ului si a temperaturii apei duce la
modificarea raportului in favoarea amoniacului, forma neionizata, NH₃. Astfel de la
un pH aproximativ neutru (7,2-7,4) in jos avem numai forma ionizata, NH₄⁺. La un
pH de aproximativ 9,2 la 25 de grade C avem 50%-50% intre cele doua forme, dupa
cum se vede in graficul de mai jos:





Influenta temperaturii asupra raportului dintre cele doua forme se vede in graficele
de mai jos:








Se poate observa in al doilea grafic ca la o valoare a pH-ului de 8,5 cantitatea de
amoniac neionizat NH₃ creste de 4 ori functie de cresterea temperaturii de la 10
grade C la 30 de grade C (de la o fractie de 0,05 la 0,20).


Un articol interesant pe tema calculelor din reactia de echilibru a amoniacului, de
unde am si luat cele trei grafice, gasiti aici:


http://www.irishfishkeepers.com/inde...a-calculations


Cele doua componente ale ciclului azotului ajuta la neutralizarea amoniacului.
Nitrificarea este oxidarea amoniacului in nitrat (NO₃) printr-o etapa intermediara,
nitrit (NO₂). Nitrificarea este facuta de bacterii autotrofe. Bacterii autotrofe inseamna
ca bacteriile respective metabolizeaza prin fixare carbonul din dioxidul de carbon, CO₂,
iar bacterii heterotrofe inseamna ca bacteriile respective metabolizeaza carbonul din
compusi organici ai carbonului (surse organice de carbon). Cyanobacteria este spre
exemplu o bacterie (nu este o alga, chiar daca mai apare in acvariile noastre) autotrofa.
Bacteriile autotrofe responsabile pentru procesul de nitrificare sint Nitrosomonas, pentru
oxidarea amoniacului in nitrit, si Nitrobacter, pentru oxidarea nitritului in nitrat.


Nitrosomonas oxideaza amoniacul in nitrit dupa urmatoarele reactii:


2 NH₄⁺ + 3 O₂ => 4 H⁺ + 2 NO₂^- + 2 H₂O
sau
2 NH₃ + 3 O₂ => 2 NO₂^- + 2 H₂O + 2 H⁺


Nitrobacter oxideaza nitritul in nitrat dupa urmatoarea reactie:


2 NO₂^- + 1 O₂ => 2 NO₃^-


Reactia totala a bacteriilor nitrificatoare, asa cum am gasit-o intr-o lucrare,
este urmatoarea (Gujer and Boller, 1986):


NH₄⁺ + 2 HCO₃ + 1.9 O₂ =>NO₃ + 2.9 H₂O + 1.9 CO₂ +0.1 CH₂O


unde CH₂O reprezinta biomasa celulara.


Din reactia de mai sus se pot deduce 3 elemente cheie ale nitrificarii: cantitatea
de oxigen necesara, cantitatea de alcalinitate necesara, cantitatea de biomasa
produsa si cantitatea de nitrat produsa. Astfel oxidarea a 1g de amoniac consuma
4,34g oxigen, consuma 7,14g alcalinitate, si produce 0,21g de biomasa si 4,43g de
nitrat. Ceea ce ne poate ajuta la calculele privind dimesionarea filtrarii, dupa cum
vom vedea mai tarziu.


Factorii care influenteaza nitrificarea sint urmatorii: pH, alcalinitate, temperatura,
oxigen dizolvat, salinitate, lumina si nivelul de amoniac:

• nivelul de amoniac este factor limitativ pentru nitrificare, de la un prag de

aproximativ 2mg/l in sus, nitrificare nu mai are loc

• pH-ul optim pentru nitrificare este intre 6 si 9, cu cat este mai mare pH-ul
  (mai aproape de 9) cu atat nitrificarea este mai rapida, dar pe de alta parte
  cu cat pH-ul este mai mare cu atat avem o cantitate mai mare de amoniac
  in forma neionizata NH₃ care este mai toxic
• alcalinitate este factor limitativ, datorita consumului de alcalinitate din
  procesul de nitrificare trebuie avut in vedere refacerea nivelului de
  alcalinitate (prin schimburi de apa sau aditii, cel mai la indemana fiind
  bicarbonatul de sodiu)
• temperatura este factor limitativ, sub -5 grade C si peste 38 de grade C
  nitrificare nemaiavand loc; cu cat temperatura este mai mare cu atat rata
  nitrificarii este mai mare, pina la un punct de la care bacteriile mor
• oxigenul dizolvat este si el factor limitativ, o apa cu un nivel de oxigen
  dizolvat mai mic de 2mg/l incepe sa nu mai sustina nitrificarea; acest
  nivel de 2mg/l se refera numai la procesul de nitrificare, pestii si alte
  vietati, plante, alge sau bacterii consuma si ele oxigen, un nivel considerat
  sigur pentru un sistem acvatic fiind de la 5-6 mg/l in sus
• salinitatea influenteaza nitrificarea, o salinitate constanta fiind optima
  pentru nitrificare; totusi bacteriile nitrificatoare din apele dulci sint
  complet inhibate in ape sarate, iar bacteriile nitrificatoare din apele
  sarate sint foarte sensibile la nivelul de oxigen dizolvat
• lumina este factor limitativ pentru bacteriile nitrificatoare, un procent de
  1% din intensitatea lumini solare inhiband bacteriile

Pe langa factorii limitativi de mai sus, mai exista si altii. Antibioticele sint in general

toxice pentru bacteriile nitrificatoare, tratamente bazate pe formol, permanganat de
potasiu, peroxid sint toxice. Solidele in suspensie din apa care pot astupa canalele
mediilor biologice afecteaza nitrificarea. In principiu ceea ce poate fi toxic pentru
pesti poate fi toxic si pentru bacteriile nitrificatoare.


Cam atat pentru astazi, maine continuam cu denitrificarea

[Pavel.Cristian]

WTF??? glumesc...bun materialul.

[dandumitru]

Maaamaaaa !! Pe nerasuflate am parcurs tot textul care a venit ca o manusa pentru cunostintele mele.
Multumiri Dragos !

[vlad72]

Extraordinar material si de ajutor chiar si pentru profesionisti, multumiri! Asteptam urmatorul material cu interes.

[Geani]

Pun si eu un link, pt mine e mai usor cu poze, filmulete...
http://www.youtube.com/watch?v=BosHU...e_gdata_player

[Capatrat]

foarte interesant si dragut clipul

[Geani]

asa cum am spus mie imi plac desenele (sechele din copilarie, atunci cand urmaream doar "Mihaela") mai stiu cateva, care au legatura cu subiectul.
filmuletele poate sunt de folos si celor care au probleme cu inundatiile si sursele de apa potabila. mi-ar placea sa faca cineva un astfel de filtru si sa-l testeze corespunzator.
http://www.youtube.com/watch?v=YaOOmaGzx0g
http://www.youtube.com/watch?v=SlqAitfBbdQ

[kirucd]

Inainte sa trecem mai departe la denitrificare, cateva observatii pe care le-am primit
de la colegi pe forumurile unde am postat.

Pestii elimina azot sub forma de amoniac, aminoacizi, uree si acid uric, plantele elimina
azot sub forma de aminoacizi si proteine, si mai exista si alte surse in sistemele acvatice,
plante si vietati moarte in descompunere, resturi de mancare, celule bacteriene si alte resturi.
Cu alte cuvinte ciclul azotului este mult mai complex, dar depaseste scopul acestui articol.
In sistemele de acvacultura, pentru simplitate, la proiectarea si calcularea filtrarii biologice
se pleaca de la cantitatea de hrana administrata care intr-o forma sau alta este excretata de
pesti sub forma de amoniac, aminoacizi, uree si acid uric si se considera ca 1 kg de hrana
(de obicei 40% proteina) produce 0,03 kg de amoniac (30 de grame). Celelalte surse de
amoniac/azot pot fi considerate de mai mica importanta, si de obicei se supradimensioneaza
putin filtrarea pentru a acoperi si aceste surse.

Dupa aceasta scurta paranteza sa trecem mai departe la denitrificare.

Dupa cum am mentionat ciclul azotului se compune din nitrificare si denitrificare. Denitrificarea
este faza finala a ciclului, in aceasta faza se ajunge la producerea de azot (N2)
care se elimina in atmosfera. Practic acesta este un proces respirator care reduce forme
oxidate ale azotului (NO3-, NO2-, NO, N2O) ducand in final la N2. Acest proces este
realizat in principal de catre bacterii heterotrofe, dar exista si bacterii autotrofe care
realizeaza acest proces. Pentru acvariile noastre importante sint bacteriile heterotrofe.

Asa cum am mentionat anterior, bacteriile autotrofe metabolizeaza prin fixare carbonul din
dioxidul de carbon, CO2, iar bacteriile heterotrofe metabolizeaza carbonul din compusi
organici ai carbonului (surse organice de carbon). In acvariile noastre principalul factor
limitativ pentru bacteriile heterotrofe este nivelul de carbon organic. Pe de alta parte,
daca nivelul de carbon organic din sistem este mare, un bazin in care exista mult
detritus, resturi etc. care duc la un nivel mare de carbon organic, bacteriile heterotrofe
profita de acest nivel de carbon organic. Bacteriile heterotrofe supravietuiesc si in
conditii cu nivel de oxigen mare si cu nivel de oxigen mic sau inexistent (anoxic).
Spre deosebire de bacteriile autotrofe care se divid odata la 12-20 de ore (din acest
motiv ciclarea unui filtru dureaza mult), bacteriile heterotrofe se divid odata la 20 de
minute. O parte din tipurile de bacterii heterotrofe sint facultativ aerobe, isi indeplinesc
rolul indiferent daca exista sau nu oxigen, dar rolurile sint complet diferite functie de
nivelul de oxigen, si aceste bacterii sint cele care ne intereseaza. Putand functiona si
in conditii cu nivel mare de oxigen si cu nivel redus sau absent de oxigen, bacteriile
heterotrofe sint in competitie directa cu bacteriile autotrofe atat pentru oxigen cat si
pentru spatiu pentru colonizare. Datorita vitezei cu care se multiplica (divid) si consuma
oxigen pot fi o problema pentru acvariu. Din acest motiv in marea majoritate a
cazurilor de “bacteria bloom” - apa laptoasa, este vorba despre bacteriile heterotrofe si
nu despre cele autotrofe, si in aceste cazuri apa laptoasa nu inseamna deciclarea acvariului
sau a filtrului, ci mult prea mult carbon organic in apa (o intretinere precara pe fondul
unei hraniri exagerate duce la apa laptoasa). Apa laptoasa apare si in timpul ciclarii dar
de obicei in acele cazuri nu este vorba de bacteriile heterotrofe. In cazul apei laptoase
cauzata de bacteriile heterotrofe pericolele apar din cauza consumarii oxigenului
disponibil, dar si pentru ca bacteriile heterotrofe descompun resturile rezultand amoniac
si spikeuri de amoniac pot apare. De aceea primul lucru in cazul aparitiei apei laptoase
este marirea oxigenarii. Pentru a preveni o astfel de situatie trebuie limitat nivelul
de carbon organic din apa, si asta se face prin doua metode: mentinerea unui acvariu
curat si folosirea de medii chimice de filtrare care reduc nivelul de carbon organic,
cum este carbunele activ (dar care trebuie schimbat des, altfel se transforma in sursa
de hrana pentru bacteriile heterotrofe).

Denitrificarea are loc in conditii speciale, in zone fara oxigen (anoxice), in acest caz
bacteriile “respira” nitrat in loc de oxigen ca un terminal acceptor de electroni.
Reactia denitrificarii este urmatoarea:

NO3- => NO2- => NO + N2O => N2

Procesul complet de denitrificare poate fi scris si ca o reactie redox:

2 NO3- + 10 e- + 12 H+ => N2 + 6 H2O

Reducerea in conditii anoxice se poate produce si printr-un alt proces, numit oxidare
anaeroba a amoniacului, si este definit de urmatoarea reactie:

NH4+ + NO2- => N2 + 2 H2O

Acest procedeu se foloseste in unele uzine de tratare a apelor, unde metanol, etanol,
acetat, glicerina si produse proprietare sint adaugate in apa pentru a asigura sursa de
carbon organic necesara.

In acvaristica exista mai multe metode consacrate pentru denitrificare, in special in
acvaristica marina: DSP (deep sand bed), filtre(reactoare) anaerobe denitrificatoare
(cu aditie de carbon organic), reactoare cu sulf, reactoare cu biopeleti (polimeri organici
care sint sursa de carbon organic), dozare de vodca sau otet, dozare de probiotice
impreuna cu surse de carbon organic. La un debit suficient de mic mediile biologice
dintr-un filtru pot face o denitrificare partiala. Parerile sint impartite in privinta debitului
necesar intr-un reactor pentru a face denitrificare. In orice caz debitul de apa trebuie sa fie
sub 200 de litri pe ora. Depinde foarte mult si de mediile biologice folosite, de marimea
reactorului/filtrului, un reactor mic in care apa nu sta suficient pentru a fi consumat cat
mai mult oxigen nu poate asigura denitrificare. Pe de alta parte nici un debit foarte mic
nu este recomandat datorita faptului ca poate sa apara hidrogen sulfurat, care este
deosebit de toxic. Preferabil un debit in limita de siguranta si care sa asigure o denitrificare
partiala decat aparitia hidrogenului sulfurat. In momentul de fata eu am instalat in sumpul
acvariului de recif un reactor cu Seachem Denitrate la un debit de aproximativ 80-100 litri
pe ora si dupa o luna si jumatate de la pornire pot sa spun ca ajuta la denitrificare, pina la
instalarea acestui reactor nivelul de nitrati in acvariu era undeva intre 2 si 5 (am si un
reactor cu biopeleti care imi asigura mare parte din denitrificare), iar la o luna dupa
instalare nivelul a scazut undeva intre 0,5 si 1, masurat cu test Salifert.

Este de asemenea interesant de mentionat ca in mediile unde apare denitrificare
poate sa apara si reducerea fosfatilor, anumite bacterii fiind capabile sa reduca fosfatii.

Continuarea in episodul urmator, cand vom discuta despre proiectarea si dimensionarea
filtrarii biologice

LE am facut si o corectura, bacteriile denitrificatore heterotrofe sint in mod uzual facultativ
aerobe, desi exista si bacterii denitrificatoare facultativ anaerobe.

[kirucd]

asa cum am spus mie imi plac desenele (sechele din copilarie, atunci cand urmaream doar "Mihaela") mai stiu cateva, care au legatura cu subiectul.
filmuletele poate sunt de folos si celor care au probleme cu inundatiile si sursele de apa potabila. mi-ar placea sa faca cineva un astfel de filtru si sa-l testeze corespunzator.
http://www.youtube.com/watch?v=YaOOmaGzx0g
http://www.youtube.com/watch?v=SlqAitfBbdQ

In acvaristica, si nu numai, se folosesc de foarte multa vreme filtrele in pat fluidizat cu nisip. Nisipul este practic mediul
cu cea mai mare suprafata disponibila pentru colonizarea bacteriilor. Intr-un filtru in pat fluidizat cu nisip de poate face
chiar si denitrificare daca filtrul este suficient de inalt si se mentine un anumit debit. Intr-un filtru in pat fluidizat cu nisip
apa este introdusa printr-un tub prin interiorul reactorului de sus in jos, si circula de jos in sus in reactor fluidizand nisipul.

[kirucd]

Inainte de a trece la partea de filtre biologice as vrea sa mai fac o mica observatie.

In prima parte – nitrificarea – am observat ca nivelul de oxigen dizolvat in apa este
factor limitativ pentru nitrificare, la un nivel de 2 mg/l, cu un nivel sigur pentru
vietatile acvatice de 5-6 mg/l. Acest nivel de oxigen dizolvat, 5-6 mg/l, este un nivel
sigur pentru vietati, dar mai exista o conditie necesara pentru supravietuirea lor, si
anume nivelul de CO₂ dizolvat in apa. Dioxidul de carbon (CO₂) difera de oxigen,
nitrogen si alte gaze dizolvate in apa, pentru ca nivelul de CO₂ dizolvat depinde nu
numai de relatia de echilibru gaz/lichid prin transferul de CO₂ dintre aer in apa, dar
depinde si de reactiile acizi/baze care determina forma chimica in care carbonul
inorganic dizolvat este prezent in apa. Functie de diferiti autori, nivelul de la care
CO₂-ul dizolvat in apa devine periculos pentru pesti este undeva la 25-35 mg/l.
Relatia dintre oxigen si dioxid de carbon in aceste conditii nu este o relatie directa,
in apa, este insa o relatie la nivel de organism datorata efectului Bohr-Root.

http://en.wikipedia.org/wiki/Bohr_effect

http://en.wikipedia.org/wiki/Root_effect

Intr-o descriere sumara, datorita efectului Bohr-Root o concentratie mare de CO₂
dizolvat in apa scade capacitatea hemoglobinei din sange de a mai transporta oxigen.
Cu alte cuvinte, chiar daca nivelul de oxigen dizolvat in apa este in limita de siguranta,
5-6 mg/l, o concentratie suficient de mare de dioxid de carbon dizolvat in apa va duce
la moartea pestilor. Din acest motiv, in sisteme de mari dimensiuni (in acvacultura) se
pot folosi coloane pentru reducerea dioxidului de carbon (reactoare de mari dimensiuni).
In acvariile noastre rareori apare aceasta problema si daca apare ea poate fi rezolvata
prin o circulatie mai buna a apei, aerarea apei, in acvariile de apa dulce in cazul aditiei
de CO₂ pentru plante printr-un mai bun control al aditiei (eventual cu ajutorul unui
controller de pH), iar in sistemele marine eu am testat cu succes pina acum un reducator
chimic de CO₂ (folosit pentru scufundari sau pentru anestezii) care mi-a stabilizat pH-ul
la o valoare acceptabila (8,1-8,25).

Si acum sa revenim la “oile” noastre – filtrele biologice. Pentru ca la nivel
de acvaristica-hobby nu am gasit niciun fel de clasificare sau schematizare a
tipurilor de filtre biologice (poate nu am cautat eu suficient de mult ) vom
porni de la clasificarea utilizata in acvacultura (Malone si Pfeiffer 2006).
In fond diferentele intre acvacultura si acvaristica de tip hobby nu sint chiar
atat de mari, poate doar ca si dimensiune si scop final (crestere accelerata vs
crestere normala). Cu atat mai mult filtrarea biologica de la sistemele de
acvacultura unde exista crestere accelerata se poate aplica si in acvaristica
de tip hobby pentru ca nivelul de hranire este mai scazut, iar din cantitatea
de hrana provine principala sursa de nitrogen din acvariile noastre.

Inainte de a trece la clasificarea filtrelor biologice sa amintim ca exista si o
clasificare a sistemelor acvatice cu recirculare (la care sint folosite filtrele
biologice), clasificare bazata pe nivelul de salinitate, temperatura si nutrienti
(trophic levels):





Din clasificarea de mai sus a fost extrasa o clasificare mai convenabila
comunitatii de acvacultura:



In imaginea de mai jos gasiti o clasificare a tipurilor de filtre biologice folosite
in acvacultura (Malone si Pfeiffer 2006):





Si o descriere mai pe larg a diferitelor tipuri de filtre biologice conform clasificarii
de mai sus gasiti in urmatorul document:


http://ag.arizona.edu/azaqua/ista/IS...20Overview.pdf

Filtrele biologice de tip Crestere intrerupta (Suspended growth/activated sludge) sint
putin folosite in acvacultura, iar in acvaristica hobby un filtru derivat este folosit in
acvaristica marina, Algae Turf Scrubber – ATS (filtrare prin cultivarea unor alge care
reduc nutrientii din apa) care foloseste o biomasa (alge) atasata de un suport peste
care trece apa si care beneficiaza de niveluri ridicate de lumina, exportul nutrientilor
facandu-se prin indepartarea regulata a algelor. Acest tip de filtrare biologica
(Suspended growth/activated sludge) este insa folosit pe scara larga la tratarea apelor
municipale. Aceste tipuri de filtre biologice se bazeaza pe bacteriile heterotrofe care,
asa cum am vazut in prima parte, se multiplica mult mai repede decat bacteriile
autotrofe. In aceste tipuri de filtre biologice se adauga de obicei surse de carbon
organic – hrana pentru bacterii (melasă, zahăr, grâu, manioc). In cazul unui raport
mare intre carbonul organic si nitrogen (C/N) bacteriile heterotrofe metabolizeaza
amoniacul-nitrogen direct din apa, fara necesitatea existentei un filtru extern
cu film (pelicula) bacterian(a) fix(a).

Spre deosebire de filtrele biologice cu crestere intrerupta care se bazeaza pe bacteriile
heterotrofe, in sistemele traditionale de acvacultura cu apa recirculata se pune accent
pe dezvoltarea bacteriilor autotrofe, iar reproducerea bacteriilor heterotrofe si acumularea
de carbon organic este limitata prin indepartarea mecanica a solidelor din apa si schimburi
regulate de apa. In cazul acvaristicii hobby acest lucru se obtine prin filtrare mecanica
coroborat cu curatarea detritusului periodic, skimmare in cazul acvariilor marine dar
chiar si in cazul iazurilor, schimburi periodice de apa. Din acest motiv este important
ca la momentul proiectarii unui filtru biologic sa se ia in considerare si proiectarea
componentelor de filtrare mecanica si chimica, precum si un program de mentenanta
adecvat (inclusiv schimburi periodice de apa). Legat de filtrare mecanica atat de necesara
pentru o buna functionare a filtrelor biologice, exista cativa termeni folositi in acvacultura
precum si in acvaristica: solide care se decanteaza si care sint mai usor de indepartat
(solutia pentru acvaristi este sifonarea), solide care stau in suspensie (TSS – total
suspended solids) care sint mai greu de indepartat (in acvaristica marina skimmerele
pot indeparta si solide in suspensie, in acvaristica de apa dulce se foloseste in mod
intensiv perlonul), si solide dizolvate (TDS – total dissolved solids) care sint cel mai
greu de indepartat (skimmerele in acvaristica marina ajuta la asta, schimburile de apa
ajuta in acvaristica de apa dulce). Indepartarea solidelor din apa este foarte importanta
pentru ca indepartarea cu succes a lor scade nivelul de incarcare al filtrelor biologice
(solidele intra foarte repede in ciclul azotului si degradarea lor consuma mult oxigen),
reduce riscul de colmatare al mediilor biologice si asigura o apa curata propice pestilor.
Conform unor studii se estimeaza ca 1 kg de mancare produce aproximativ 0,3-0,4 kg
de solide in suspensie (TSS).

Din clasificarea filtrelor biologice folosite in acvacultura putem intalni in acvaristica
hobby cateva dintre tipurile de filtre biologice:

• filtre scufundate:
  
  
  • filtrele compacte (filtrele noastre externe si interne se incadreaza in aceasta categorie)
    
  • filtre extinse, in pat fluidizat (folosite pe larg in acvaristica marina si iazuri)
    
  • filtre extensibile (folosite in special la iazuri)
    
  
  
• filtre emergente:
  
  
  • filtre trickle (wet&dry) folosite cu succes si la apa dulce si la apa sarata
    
  
  

Mai departe vom trece la descrierea si proiectare filtrelor biologice, sper tot in seara
asta, dupa o scurta pauza


O seara placuta si spor la lectura
Dragos